Pentru toți îndrăgostiții

........

  E zi de iubire, de mare sărbătoare,

  De ani de zile vieții mele-i dai culoare!

  Cu toată dragostea din ochii mei

  Îți urez un Happy Valentine’s Day!

 

Stundentul în România. Omul şi România.

   De cele mai multe ori, a fi student în România nu este un motiv de mândrie... Pentru că sistemul din ţara noastră lasă foarte mult de dorit şi pentru că e foarte trist că nu ne mai sunt apreciate eforturile, valoarea... 

   Cică suntem membri UE.. Ei bine, nu merităm acest statut. Nu putem spune că ne aliniem standardelor şi profesionalismului Uniunii (imperfect ,de altfel, şi el), nici în ceea ce priveşte un sfert din criterii! Pentru că în România nu prea este căutat profesionalismul, suntem înapoiaţi în fapte, în gândire, în aspiraţii... 

   Deşi de vreo 21 de ani am trecut la democraţie, ceea ce e în esenţă o schimbare majoră, tot comunişti am rămas, egoişti, învechiţi din multe puncte de vedere. Nici sistemul educaţional nu se lasă mai prejos. Pentru că, da, sunt studentă, iar ceea ce vad în jurul meu e.. o anarhie totală :| . Cuvinte prea dure, dar adevărate. Sunt dezamăgită profund.

   Ne-am obişnuit cu ceea ce avem, cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi nu avem capacitatea, şi nici voinţa de a schimba ceva. Ne lovim de un zid de netrecut, de nedărâmat. Şi asta pentru că, pe de o parte, deşi nu ne dăm de fiecare dată seama, noi îl susţinem, noi îl întărim. Asta e România, suntem o ţară deloc receptivă la nou, la schimbări radicale, la schimbări în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi, concepţiile, mediul în care trăim în ansamblu... Iar lucrurile astea tot nouă ne dăunează, fie că realizăm sau nu. 

   Trecând iaraşi la subiectul educaţional, problema pleacă de ... jos, dacă pot să spun aşa. Încă din şcoala primară primim "informaţii defectuoase". Nu suntem învăţaţi ceea ce trebuie. Poate că suntem deştepţi mulţi dintre noi, dar nu pot afirma că la fel de mulţi suntem şi isteţi. Materia predată, în sine, poate că o învăţăm, o tocim, sau o reţinem pur şi simplu, dar nu punem accent, din păcate, decât pe acest lucru. Orele de cultură civică sau de psihologie nu sunt luate aproape niciodată în serios, deşi ele sunt cele mai importante, aş spune eu. Pe elevi nu îi învaţă nimeni de mici "a fi oameni", a avea principii solide, a fi receptivi "la nou, dar la bun", a dărui şi altora ceea ce li se oferă mai bun, mai pozitiv... Şi astfel ajungem în liceu şi în facultate nişte încuiaţi, absolvim, ne găsim un job. Unii se întorc în sistemul educaţional. Şi ce altceva să-i înveţe pe alţii decât ceea ce au fost învăţaţi şi ei, la rândul lor??  Un mare cerc vicios care se tot roteşte, nu se ştie până când. Poate până când ne unim toţi forţele să schimbăm ceva. Din nefericire, suntem prea puţin curajoşi să facem acest lucru. Asta e România. Pur şi simplu.

   Asta nu înseamnă că nu sunt şi oameni destupaţi la minte. Dar cum am spus, prea puţini. O mare admiraţie pentru cei ce se hotărăsc să facă schimbări majore în ceea ce priveşte propria viaţă, de exemplu cei ce obţin burse în străinătate. Bravo! Aveţi ocazia să vedeţi şi altceva, să vă treziţi la realitate, să vă realizaţi, să puteţi spune într-un moment al vieţii: "Da, eu chiar am facut ceva în viaţa asta!". 

   Sper doar ca acestor oameni cu astfel de iniţiative să.. nu li se taie craca de sub picioare, cum se obişnuieşte pe la noi. 

   Ca o mică-mare concluzie... Mesajul meu este "HAIDEŢI SĂ SCHIMBĂM ROMÂNIA!"

   Ar putea fi foarte bine şi subiect pentru o nouă campanie naţională. Mobilizatoare. Radicală. Din păcate, un pic nerealizabilă  :(  
   Dar eu AM curaj! 
   VOI AVEŢI???

Gândindu-mă la tine...

… Şi inima, în cântec, suspină iarăşi după tine...

Aş vrea de mână să mă ţii, în ochi să mă priveşti,

Să vezi cât de mult eu te ador, iubire,

Şi înapoi cât îmi doresc să vii, să mă iubeşti...

Ochii-mi în lacrimi se cufundă după ochii tăi,

Mâinile-mi sunt reci, tânjesc dup-ale tale,

Gândurile-mi zboară triste pe neştiute căi,

Iar sufletul plânge-n acorduri de cântece domoale...

De-ai fi...

O barcă în mijlocul mării de-ai fi,  

Eu aş fi valul, cu dragostea mea să te-nec,  

Să fii lângă mine mereu mi-aş dori,  

Viaţa pe veci lângă tine s-o petrec.


O floare de-ai fi în mijlocul câmpiei,  

Eu aş vrea să fiu Pământul, să te susţin,  

Să fii sursa vieţii, iubirii, bucuriei  

Şi mereu pe-un piedestal să te ţin.


De-ai fi în văzduh un fulg de nea,  

Eu aş vrea să fiu vântul care te poartă  

Spre nemurire şi fericire. Sclipirea ta să-mi dea  

Un impuls, putere să merg mai departe.


De-ai fi Pământul întreg pe care noi stăm,  

Un copac aş vrea să fiu, să-mi înfig rădăcinile  

Adânc în sufletul tău şi să nu aflăm  

Decât liniştea în doi, să moară suspinele.


Iar eu, de-aş fi zâmbetul din colţul gurii tale,  

N-aş mai pleca de-acolo deloc.  

Să te fac fericit, să-ţi aşez pe-a ta cale  

Perle de fericire, miresme din floare de soc.


De-aş fi o lacrimă ce obrazul ţi-l inundă  

În clipe de tristeţe deplină,  

M-aş transforma-n surâsuri, în iubire profundă,  

Să-ţi alung supărarea, să nu mai port vreo vină!

Incontestabil

Așa suntem… serioși în felul nostru, luptători tot în felul nostru… Dacă ea te acceptă aşa cum eşti, tu de ce nu poţi să faci acelaşi lucru în ceea ce o priveşte? Tu ai personalitatea ta, ea pe a ei… Să nu ceri niciodată unui om să se schimbe pentru tine, dacă iţi convine de el aşa cum e, atunci acceptă-l. În caz contrar, nu te gândi că poate... poate se rezolvă lucrurile, poate merge şi aşa, poate se mai schimbă... Nu există “poate”. Există doar lucrurile concrete. Dacă crezi că nu poţi trece peste anumite lucruri, atunci renunţă.

De fapt, în esenţă, de aici porneşte iubirea. Când două persoane se întâlnesc, se plac sau nu. Prima impresie are şi ea rolul ei, chiar dacă poate nu e întotdeauna cea pe deplin corectă. În cazul în care se plac.. ei bine, vor ajunge ca, pe parcurs, să se descopere unul pe altul, să se cunoască. Există însă diferenţe. Întotdeauna. Mai semnificative sau mai puţin semnificative. Şi poate că cele pe care le consideri tu foarte puţin semnificative să conteze în unele momente mai mult decât ţi-ai fi imaginat vreodată. Aşadar, gândeşte-te bine. În viaţă, sunt foarte puţine cazurile în care între două persoane există asemănări foarte mari, fără diferenţe notabile. Mai bine zis, cu diferenţe aproape inexistente. De aici apar conflictele. Neasemănarea in gândire, acte, percepţii. Oamenii nu se acceptă pe deplin unul pe celălalt, dar hotărăsc să-şi continue viaţa împreună. Cea mai mare greşeală, aş spune.