Dă-mi mâna ta şi haide să plecăm... Undeva, nu ştiu exact. Departe de aici. Să ne acordăm un timp ce nu va fi niciodată suficient pentru noi, pentru a noastră iubire. Să plutim împreună deasupra norilor; nori care să ne fie punte de legătură între lumea de jos, banalul, şi aspiraţiile cele mai înalte... ce nu orice pământean le poate avea... punte între banal şi sublim, absolut, nefiresc... punte între nişte simpli trecatori prin viaţă, care nu-i vor cunoaşte niciodată sensul, şi îngeri... fiinţe superioare... noi, făcând parte dintr-un întreg ce nu poate fi destrămat, dintr-o inimă ce nu poate fi înjumătăţită, dintr-un univers necunoscut, invincibil şi plin de mister...
Haide deci să transformăm efemerul în eternitate, întunericul în lumină, banalul în unicitate, apusul în răsărit... Vreau să te învăţ să simţi sunetele, să vezi universul în întregul lui, să auzi glasul fericirii... Să nu simţi niciodată singurătatea, teama, neputinciozitatea... Haide să spunem „da” amândoi, într-un singur glas, vieţii pe care o vom trăi într-un vis, protejaţi de fantezie, încălziţi de căldura misterelor descoperite, parcurgând un drum numai al nostru, plin de flori, nestemate, amintiri ce nu mor niciodată...
Nu spune nimic... Doar hai cu mine!
21. 01. 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu